2020 - ALEGERI ÎN PANDEMIE
16 iulie 2020
2020 - ALEGERI ÎN PANDEMIE

 
Anul acesta, în România ar trebui să avem două runde de alegeri – alegeri locale și alegeri parlamentare.
Pandemia de COVID – 19 a amânat deja alegerile locale, dar deciziile pe care Guvernul și Parlamentul le-au luat pentru organizarea, în toamnă, a localelor au fost mai degrabă conservatoare, neadaptate pentru a minimiza riscul răspândirii bolii.
Nu putem însă să avem alegeri în orice condiții, trebuie să fie alegeri corecte. Și chiar dacă ne vom asuma unele riscuri de sănătate publică, instituțiile statului trebuie să ia măsuri pentru a limita aceste riscuri.
Un studiu IRES realizat în iulie 2020 a evaluat starea de spirit a românilor înainte de alegeri și opiniile acestora cu privire la procesul electoral din acest an.

Potrivit studiului:
  • 65% dintre români nu au încredere că Guvernul va organiza corect alegerile
  • 66% dintre respondenți susțin eliminarea cu totul a semnăturilor de susținere pentru candidați
  • 69% dintre cetățeni sunt de părere că vor fi avantajate partidele mari
  • 76% dintre români susțin creșterea numărului de zile în care se poate vota, pentru a evita aglomerarea. Mai mult de jumătate (63%) dintre simpatizanții tuturor partidelor își doresc ca votarea să aibă loc pe durata mai multor zile. Simpatizanții PNL, USR-PLUS, UDRM și Pro-România  în mai mare măsură doresc să fie luată această măsură pentru a asigura siguranța la vot și evitarea aglomerației.
  • 50% dintre români ar fi de acord cu introducerea votului prin corespondență
  • Peste jumătate dintre români cred că alegerile ar trebui să aibă loc doar atunci când virusul va fi complet eliminat.
  • 17% dintre români nu au acces la internet. Mutarea campaniei în online îi va afecta pe aceștia, privându-i de informare pe cei mai în vârstă dintre români, pe cei cu venituri reduse, cu educație scăzută și din localități mai puțin dezvoltate.
Cu doar câteva luni înainte de alegeri pentru 72% dintre români este mai importantă siguranța sănătății cetățenilor decât democrația.
Precauția merge atât de departe încât jumătate dintre români vor alegeri doar după ce virusul va fi complet eradicat.

Precauți, românii sunt de acord ca:
  • Semnăturile de susținere să fie eliminate complet (66%)
  • Semnăturile de susținere să poate fi adunate și online, pe Internet (63%)
  • Numărul de semnături să scadă semnificativ (53%)
Amenințarea Covid-19 poate să conducă la o participare scăzută la vot, iar în lipsa măsurilor care să transmită o stare de siguranță preconizăm o prezență la vot în jur de 30%.
 
Ca să se simtă în siguranță trei sferturi dintre români doresc ca procesul de votare să se desfășoare pe mai multe zile, contrar legii votate de către Parlament; 63% dintre simpatizanții tuturor partidelor își exprimă interesul pentru această opțiune pentru securizarea procesului de vot în pandemie.
 
Românii, în proporție semnificativă (69%), sunt de acord ca să fie programați pe intervale orare, aproape de jumătate dintre simpatizanții partidelor fiind de acord cu această soluție pentru securizarea procesului de vot în pandemie.
 
82% dintre românii cu drept de vot cer creșterea numărului secțiilor de votare, aproximativ 75% dintre simpatizanții tuturor partidelor își exprimă această preferință.
Acesta date ne conduc la concluzia că pe agenda cetățenilor alegerile nu sunt prioritare, astfel încât nu ar trebui să ne surprindă o participare de 30-35% dintre persoanele cu drept de vot la alegeri, dacă vor lipsi măsuri care să crească încrederea cetățenilor.
În acest context, prezența la vot scăzută va avea un efect puternic asupra legitimității tuturor categoriilor de aleși locali, mai ales a primarilor. Să nu uităm că primarii sunt aleși într-un singur tur de scrutin și nu este neobișnuit să avem câștigători cu doar 30-35% din voturi. Cu o prezență care, la rândul ei, este în jur de o treime din alegători, ar însemna ca unii primari să poate fi aleși cu nu mai mult de 10-15% din voturi, raportat la numărul total de cetățeni cu drept de vot din localitatea respectivă.

Mai multe date și concluzii ale studiului IRES sunt disponibile pe site-ul IRES în analiza realizată cu sprijinul Asociației Centrul pentru Inovare Publică și al Fundației Viață și Lumină.
 
Fișa tehnică a studiului:
Volumul eșantionului: 1.583 indivizi de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: simplu, aleatoriu, reprezentativ la nivel național
Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ± 2,5%
Perioada realizării anchetei: 24 - 29 iunie 2020
Metoda: Datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

Analiza pe larg este disponibilă mai jos și pe website-ul IRES.