EXIT POLL - ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019

 

 

EXIT POLL

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2019

CINE VA INTRA ÎN TURUL II?

 

Duminică, 10 noiembrie 2019, ora 21.00

 

 352 de secții
 500 operatori și supervizori
 20 de coordonatori
 20 de operatori call-center de suport
 15 cercetători

 

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES realizează, duminică, 10 noiembrie, un sondaj la ieșirea de la urne. Aproximativ 500 de persoane sunt implicate în acest proces, care se desfășoară pe tot parcursul zilei de duminică, începând de la ora 7.00 - ora de deschidere a secțiilor de vot - și până la ora 21.00 – la închiderea urnelor.

 

Peste 350 de operatori de interviu vor fi prezenți la cele 350 de secții de vot de pe întreg teritoriul țării pentru a intervieva alegătorii, după ce aceștia își exprimă opțiunea de vot.

 

Exit poll-ul reprezintă un control democratic asupra procesului alegerilor, este o formă de a transparentiza procesul alegerilor. Exit poll-ul nu studiază numai rezultatul votului la urne, ci se ocupă și de testarea motivațiilor pentru care s-au dus oamenii la vot, de ce au votat un anumit candidat, evaluează cunoștințele oamenilor, ce au văzut în campania electorală, când s-au hotărât etc.

 

CUM SE DESFĂŞOARĂ EXIT POLL-UL?

Operatorii IRES se vor afla la ieșirea din secțiile de vot și vor adresa alegătorilor câteva întrebări legate de opțiunea de vot pe care și-au exprimat-o.

Dacă, la ieșirea din secția de vot, vă veți întâlni cu un operator IRES care vă va solicita să răspundeți la câteva întrebări, înseamnă că ați fost selectat pentru a face parte din eșantionul folosit pentru realizarea studiului exit poll care va fi prezentat duminică seara.

Vă încurajăm să acceptaţi invitația operatorului și să răspundeţi la întrebările acestuia, este până la urmă un exercițiu de democrație și de sinceritate față de noi înșine.

Discuția cu operatorii IRES durează cel mult un minut și trebuie să știți că toate datele pe care le furnizaţi sunt confidențiale; nimeni nu va fi întrebat detalii legate de identitate, cum ar fi numele, adresa sau alte date personale.

Trebuie să știţi că singurele informații care pot fi solicitate de către operatorii IRES sunt cele care au legătură cu opțiunea dumneavoastră de vot sau cu alte aspecte de opinie, precum și câteva caracteristici socio-demografice. 

În cazul în care alegătorii au dubii cu privire la persoanele care le solicită să răspundă la întrebări legate de votul exprimat, trebuie să știe că fiecare operator IRES care se va afla duminică la ieșirea din secțiile de vot va putea fi identificat prin legitimația semnată și ștampilată pe care sunt înscrise numele operatorului, seria și numărul legitimației.

Alături de operatorii din secțiile de votare, vor fi mobilizați 60 de supervizori care vor avea rolul de a monitoriza permanent procesul de culegere a datelor și respectarea procedurilor.

 

CUM SE PROCESEAZĂ DATELE?

Este important de precizat faptul că operatorii IRES vor completa chestionarele într-o aplicație dedicată, direct pe dispozitive mobile – tablete - conectate la internet, astfel încât datele colectate sunt încărcate pe serverul IRES în timp real. Folosirea tehnologiei mobile permite verificarea datelor în mod constant și raportarea rapidă a rezultatelor. Aplicația dedicată, utilizată pentru culegerea datelor de la respondenți, le permite operatorilor atât să introducă imediat datele culese, cât și să aibă acces la informație transmisă de la centru și să contabilizeze numărul de alegători din secție, în scopul respectării pasului statistic.

Pe lângă datele privind opțiunile de vot ale alegătorilor, operatorii de teren IRES transmit centrului de analiză din Cluj-Napoca, atât înainte de începerea procesului de vot, dar și pe toată durata zilei, informații despre eventualele dificultăți întâmpinate, informații care sunt analizate de echipa de suport, pentru a fi soluționate în timp util.

Supervizorii IRES, de asemenea, transmit către centrul de analiză de la sediul din Cluj-Napoca toate constatările verificărilor prin aceeași modalitate, astfel încât echipa implicată în derularea exit poll-ului are în orice moment o imagine de ansamblu cu privire la situația din teren.

În scopul eficientizării procesului de comunicare directă cu operatorii din teren în ziua votului, IRES a pus la dispoziția acestora un centru de suport format dintr-o echipă de 20 de operatori call center, care sunt instruiți pentru a sprijini activitatea de teren, respectiv pentru a direcționa solicitările operatorilor către membrii echipei de coordonare.

Analiza datelor culese pe parcursul zilei de către operatorii de interviu este realizată de echipa de cercetători – sociologi și statisticieni din centrul de analiză IRES din Cluj-Napoca - la intervale de o oră, în scopul verificării consistenței datelor, dar și pentru monitorizarea constantă a tendințelor de vot pe parcursul zilei. 

 

Toate datele sunt prelucrate la sediul central IRES de la Cluj-Napoca de către cercetătorii și statisticienii din centrul de date, pentru ca duminică seara, la ora 21.00, să aflăm estimarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale.