Dacă înainte de 1989 minerii erau percepuţi ca fiind una dintre categoriile de bază ale societăţii socialiste constituind proletariatul activ, postcomunismul din România i-a propulsat în centrul unor puternice mişcări sociale şi a produs modificări cu privire la raportarea populaţiei la această categorie socio-profesională, generând totodată schimbări majore în interiorul breslei. Cele şase mineriade în care au fost implicaţi minerii din Valea Jiului (între anii 1990 şi 1999) au avut ca efect, la momentul respectiv, două tipuri de percepţii antagonice: pe de o parte, minerii au fost priviţi aproape ca „salvatori ai naţiunii”, pe de altă parte ei şi-au atras oprobiul unor categorii largi din populaţie. Distorsiuni majore au avut loc şi în ceea ce priveşte auto-percepţia statusului lor social mai ales după deteriorarea condiţiilor de trai cauzată de închiderea minelor şi de disponibilizările masive. În plus, lipsa clarificării rolului pe care l-au avut minerii simpli (şi nu liderii lor) în evenimentele din 13-15 iunie 1990 este încă un aspect care suscită periodic polemici politice sau intelectuale cu privire la această categorie socială.
În esenţă, minerii şi-au pierdut în ultimii 25 de ani, pe lângă locurile de muncă şi beneficiile derivate din statutul muncii lor, capitalul simbolic pe care l-au avut de-a lungul timpului în societatea românească.
În Valea Jiului, epicentrul mineritului din România, trăiesc şi acum, peste 120.000 de oameni, dar în cele 4 mine care mai sunt funcţionale lucrează mai puţin de 5.000 de persoane. Lupta pentru supravieţuirea cotidiană alături de identificarea unor elemente de previzibilitate a viitorului par să fie elementele fundamentale ale vieţii de aici. Pe aceste coordonate, studiul realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi strategie – IRES realizat pentru revista SINTEZA arată că, la 26 de ani de la 13-15 iunie 1990, minerii sunt percepuţi mai degrabă din perspectiva dificultăţii profesiei lor şi mult mai puţin din cea a asocierii lor cu mineriadele. De cealaltă parte a perspectivei se află locuitorii din Valea Jiului. În cazul lor, constatăm că, deşi problematizează lipsa locurilor de muncă ca fiind dificultatea principală a zonei în care locuiesc, ei sunt prinşi într-un soi de negare şi deznădejde în faţa problemelor cu care se confruntă – 30% dintre ei spun că ei personal nu se confruntă cu nicio problemă şi jumătate dintre cei care au experimentat închiderea minelor spun că viaţa lor este aproximativ la fel după închidere ca înainte de acest fenomen. Şi dacă viitorul imediat poate să fie unul anticipat, viitorul pe care şi-l proiectează peste 5 ani este mai degrabă incert, iar mulţi anticipează în termeni negativi viitorul copiilor lor.
Cifrele, unele surprinzătoare, pot primi cel puţin două perspective de interpretare: 1. Oamenii locului sunt atât de obişnuiţi cu viaţa grea, specifică mineritului sau zonelor miniere, încât închiderea minelor nu mai este percepută ca o dificultate majoră; 2. Negarea problemelor pe care le au este o formă de apărare în faţa suferinţelor şi a greutăţilor cu care se confruntă; 3. Lipsa dorinţei sau a interesului de a problematiza cauzele care au generat decăderea zonei şi a capitalului simbolic al minerilor, pe fondul manipulării minerilor din anii 90, menţine această comunitate într-o stare de deznădejde făcându-i pe oameni dezinteresaţi să privească spre viitor şi să acţioneze pentru a-şi schimba viaţa.
IRES_MINERII_INTRE PERCEPTII PUBLICE SI AUTOPERCEPTIE
Datele fac parte din proiectul de cercetare ”Minerii – între percepţii publice şi auto-percepţie” realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES în perioada 1-3 iunie 2016. Proiectul a fost realizat în două etape:
Studiul Viața minerilor din Valea Jiului. Văzută de ei înșiși a fost realizat pe un eșantion de 966 de subiecți cu vârsta de peste 18 ani, reprezentativ pentru populaţia din orașele Petroșani, Petrila, Aninoasa, Lupeni, Vulcan, Uricani, marjă de eroare ±3,2%.
Studiul Minerii din Valea Jiului - cum îi văd ceilalți? a fost realizat pe un eșantion de 800 de subiecți cu vârsta de peste 18 ani, reprezentativ pentru populaţia adultă din România, marjă de eroare ±3,5%.
Ambele studii au foste realizate prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).