RECENSAMANT


5 la sută dintre români declară că nu au fost recenzați, iar alți 4 la sută spun că nu au răspuns întrebărilor de la Recensământ pentru că nu au fost acasă
 
Institutul Român pentru Evaluare si Strategie – IRES a realizat un studiu cu privire la atitudinile și percepțiile populației față de Recensământul Populației și al Locuințelor 2011.
 
 
 
Studiul arată că:
 
  • Mai mult de jumătate dintre români nu știu care este instituția responsabilă pentru organizarea Recensământului. Cel         mai corect informați în această privință sunt bărbații, respodenții din mediul urban și cei cu vârsta între 55 și 65 de ani
  • 90% dintre respondenți au fost vizitați de către un recenzor
  • Recensământul a fost un eveniment cu o notorietate foarte puternică, 99% dintre români auzind despre acesta
  • Televiziunea este mediul de comunicare prin care cei mai mulți respondenți (67%) au auzit de Recensământ, alți 16%          dintre cei intervievați declarând că au aflat despre Recensământ chiar de la recenzorul care i-a vizitat
  • Aproape 7 din 10 români cred că Recensământul este util și foarte util
  • 5 la sută dintre români declară că nu au fost recenzați, iar alți 4 la sută spun că nu au răspuns întrebărilor de la Recensământ pentru că nu au fost acasă. Cei mai mulți intervievați care nu au fost vizitați de un recenzor se plasează în categoria 18-35 de ani
  • 12% dintre cei chestionați nu au răspuns ei înșiși la întrebările cuprinse în formularele de Recensământ
  •  Peste jumătate dintre respondenți consideră că Recensământul a fost destul și foarte bine organizat
  • 93% dintre intervievați au declarat recenzorului CNP-ul
 
 
Descrierea cercetării:
Volumul eșantionului: 1.469 indivizi, de 18 ani și peste
Tipul eșantionului: multi-stratificat, probabilistic
Eroare maximă tolerată: ± 2,6%
Metoda de culegere a datelor: CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)
Studiul  face parte dintr-o cercetare Omnibus realizată, la nivel național, îperioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2011, pe teme de Agendă Publică
 
Mai multe detalii aflaţi în raportul de cercetare.