Munca şi românii. Percepții, păreri, analize

Munca şi românii. Percepții, păreri, analize
Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES

          În urma incidentului care a avut loc în decursul săptămânii precedente, când o femeie în vârstă de 34 de ani a leșinat la locul de muncă, după care a intrat în comă, presa din România s-a inflamat, iar publicațiile abundă de articole legate de acest caz sau, mai general, de situația angajaților. Opinii ale oamenilor de presă și analize cuprinzătoare a incidentului par să conveargă în punctul în care motivul pentru care femeia ar fi intrat în comă s-ar fi datorat stresului și surmenajului la locul de muncă. În unele articole este de asemenea menționată ideea că în cadrul companiei pentru care era angajată femeia orele suplimentare nu sunt recunoscute și plătite, însă angajații sunt nevoiți să lucreze frecvent peste program. De aici și până la a considera compania vinovată este doar un pas, iar acesta a și fost făcut de către anumite sectoare ale opiniei publice. În acest context, subiectul situației angajaților din România, precum și condițiile oferite de către companii a devenit unul intens discutat în ultima perioadă, iar tendința este cea de martirizare a angajatului, care este epuizat de volumul și programul de muncă, și de acuzare a angajatorilor, care își exploatează angajații și transformă o relație de muncă în sclavagism capitalist. Desigur, această viziune este exagerată, cu toate că asemenea situații ar putea fi posibile. Astfel, IRES încearcă dezambiguizarea discuției, oferind date culese recent și interpretate obiectiv, descriptiv, fără aserțiuni nefondate.

Scopul acestui studiu nu este nici de a acuza sau demonta opinia publică, nici de a o valida. În primul rând, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie dorește demararea unor discuții și dezbateri pe teme de interes, social relevante și importante, oferind în același timp și materia primă, datele empirice pe marginea cărora discuția să se poată dezvolta [...]

Mai jos puteţi descărca sinteza  şi raportul complet în format PDF.